x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Dezastru în București din cauza vijeliei, 65 de copaci s-au prăbușit iar 45 de mașini au fost avariate

Dezastru în București din cauza vijeliei, 65 de copaci s-au prăbușit iar 45 de mașini au fost avariate

24 Oct 2017   •   20:22
Dezastru în București din cauza vijeliei, 65 de copaci s-au prăbușit iar 45 de mașini au fost avariate
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

65 de copaci au căzut în Capitală şi 45 de autoturisme au fost avariate în urma vântului puternic, au anunţat, marţi, oficiali ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov. 

Echipajele ISU Bucureşti-Ilfov efectuează alte şapte intervenţii în cazul unor stâlpi căzuţi şi panouri desprinse, în timp ce peste 30 cazuri se află în aşteptare. 

Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit, marţi după-amiaza, atenţionarea nowcasting Cod galben de vânt puternic pentru municipiul Bucureşti până la ora 23,00. 

Potrivit sursei citate, între orele 18,00 - 23,00, în zona Capitalei se vor semnala intensificări ale vântului care temporar vor atinge la rafală 55 - 70 kilometri/oră. AGERPRES

×