x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale DNA anchetează un dosar preluat de la DLAF în care este cercetată AJOFM Arad

DNA anchetează un dosar preluat de la DLAF în care este cercetată AJOFM Arad

06 Feb 2018   •   12:48
DNA anchetează un dosar preluat de la DLAF în care este cercetată AJOFM Arad

Procurorii au preluat de la DLAF cercetările privind posibila fraudare a fondurilor europene alocate printr-un proiect destinat tinerilor șomeri. 

Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF) a finalizat ancheta începută în februarie 2017 la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Arad, cu privire la derularea unui program de formare profesională cu finanțare europeană, care ar fi fost fraudat prin faptul că mai mulți beneficiari nu ar fi primit cei 500 de lei la care ar fi avut dreptul, iar banii ar fi fost însușiți de către organizatori.

Reprezentanții DLAF ne-au informat că dosarul a fost trimis DNA: „Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF a finalizat acțiunea de control privind proiectul «Creşterea adaptabilităţii şi a performanţelor şomerilor tineri, în integrarea pe piaţa europeană a muncii», al cărui beneficiar a fost Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă – AJOFM Arad. Întrucât au fost constatate indicii privind săvârșirea unor posibile fapte de natură penală, Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF a sesizat organele judiciare competente, respectiv Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul teritorial Timiş”.

În prezent, procurorii DNA fac cercetări „in rem”, cu privire la fapte, urmând să audieze beneficiari ai programului și organizatori.

Citește tot articolul pe aradon.ro

×