x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Doi bărbaţi au fost răniţi grav de un autoturism condus de un şofer băut, în Sibiu

Doi bărbaţi au fost răniţi grav de un autoturism condus de un şofer băut, în Sibiu

30 Noi 2019   •   10:02
Doi bărbaţi au fost răniţi grav de un autoturism condus de un şofer băut, în Sibiu

Doi bărbaţi care se aflau pe un trotuar din municipiul Sibiu au fost transportaţi la spital, în stare gravă, după ce au fost accidentaţi de un autoturism condus de un tânăr aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, au informat, sâmbătă reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ).


Potrivit acestora, accidentul a avut loc la intersecţia bulevardului Mihai Viteazu cu Nicolae Iorga.

"Un sibian în vârstă de 26 de ani, în timp ce conducea un turism spre Rahovei, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a pătruns pe trotuar, a intrat în coliziune cu un container de haine şi a lovit doi bărbaţi care stăteau lângă container. Şoferul prezintă o concentraţie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cei doi pietoni, posibil oameni ai străzii, sunt răniţi grav", a anunţat IPJ Sibiu.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu a intervenit la faţa locului cu un echipaj SMURD, fiind acordate îngrijiri medicale celor două persoane implicate.

"Un bărbat de aproximativ 39 de ani, cu traumatism cranio-cerebral şi suspiciune de fracturi, a fost transportat la UPU Sibiu de către echipajul SMURD. Celălalt pieton a fost transportat la UPU Sibiu de un echipaj SAJ Sibiu", au precizat reprezentanţii ISU. AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident