x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Doi bărbaţi şi mama unui copil abuzat sexual în mod repetat, condamnaţi la închisoare

Doi bărbaţi şi mama unui copil abuzat sexual în mod repetat, condamnaţi la închisoare

11 Feb 2019   •   11:16
Doi bărbaţi şi mama unui copil abuzat sexual în mod repetat, condamnaţi la închisoare

Doi bărbaţi din judeţul Arad, dar şi mama unui copil care şi-ar fi dat acordul pentru ca minorul să fie abuzat sexual în mod repetat de către cei doi, au fost condamnaţi în primă instanţă la închisoare cu executare, în timp ce victima va trebui să primească daune morale de aproximativ 150.000 de euro.

Judecătoria Arad a publicat, luni, sentinţa în cazul a doi bărbaţi care ar fi abuzat sexual în mod repetat un copil de 11 ani din localitatea Zădăreni, până în urmă cu un an, când au fost reţinuţi, anchetatorii stabilind atunci că mama îşi dăduse acordul.

Agresorii, care au 44 de ani şi 22 de ani, au primit 11, respectiv 9 ani şi şase luni de închisoare cu executare, în timp ce mama copilului a primit o pedeapsă de 8 ani şi şase luni cu executare. Totodată, magistraţii au stabilit ca minorul să primească daune morale de 150.000 de euro de la cei trei condamnaţi. Sentinţa nu este definitivă.

În aprilie 2018, anchetatorii i-au reţinut pe cei trei suspecţi, afirmând că mama minorului (50 de ani) obţinuse foloase materiale de pe urma abuzurilor comise asupra propriului copil. Poliţiştii începuseră cercetările în acest caz în urma unor informaţii primite de la săteni.

Anchetatorilor declarau, la vremea respectivă, că băiatul fusese abuzat de când avea 10 ani, iar agresorii sexuali sunt din localităţile Zădăreni şi Felnac.

"Din cercetările efectuate, s-a stabilit că în perioada 1 iulie 2016 - 1 aprilie 2018, cei doi bărbaţi, prin constrângere fizică şi psihică, profitând de imposibilitatea de a-şi exprima voinţa, au întreţinut relaţii sexuale în repetate rânduri cu minorul", precizaseră reprezentanţii Biroului de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

După descoperirea cazului de către autorităţi, băiatul, care acum are 12 ani, a beneficiat de consiliere psihologică şi de ajutor din partea Direcţiei pentru Protecţia Copilului Arad.

×