x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Doi fraţi dispăruţi în Masivul Făgăraş sunt căutaţi de Salvamont, jandarmi montani şi un elicopter MAI

Doi fraţi dispăruţi în Masivul Făgăraş sunt căutaţi de Salvamont, jandarmi montani şi un elicopter MAI

16 Noi 2016   •   16:22
Doi fraţi dispăruţi în Masivul Făgăraş sunt căutaţi de Salvamont, jandarmi montani şi un elicopter MAI

Doi fraţi din judeţul Mureş, care au plecat sâmbătă în drumeţie în Masivul Făgăraş, sunt căutaţi de echipele Salvamont şi de jandarmii montani din judeţele Braşov, Argeş şi Sibiu şi de un elicopter MAI. 

Căutările au început de luni, după ce familia nu a mai reuşit să ia legătura cu nici unul dintre ei şi a apelat numărul de urgenţă 112, a declarat pentru AGERPRES Laurenţiu Stoian, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Braşov. 

Şeful Serviciului Salvamont Braşov, Ciprian Pais, a declarat pentru AGERPRES că în judeţul Braşov căutările terestre au fost oprite miercuri, fiind preluate de un elicopter MAI. 

"Elicopterul MAI, dotat cu trolier, a decolat miercuri la prânz de lângă Mănăstirea Brâncoveanu, şi survolează Masivul Făgăraş spre creastă. Un salvator montan şi un jandarm montani vor fi lansaţi din elicopter în două puncte, respectiv la Portiţa Viştei şi la Cabana Podragu, pentru a vedea dacă cei doi fraţi nu au reuşit să ajungă în zonă. În Masivul Făgăraş zăpada depăşeşte un metru, şi pe multe porţiuni este viscolită după precipitaţiile căzute la sfârşitul săptămânii. De asemenea, există risc de avalanşă de gradul doi, pe o scară de la unu la cinci. Este foarte greu şi pentru salvamontişti să străbată zona din cauza zăpezii. Accesul se poate face până la Cabana Valea Sâmbetei şi la Cabana Turnuri, mai departe este foarte periculos", a mai spus şeful Salvamont Braşov. 

Potrivit sursei citate, cei doi fraţi au ajuns sâmbătă cu o maşină a unei societăţi comerciale până în localitatea Sâmbăta de Sus, unde de altfel a şi fost găsită, fiind ridicată marţi de reprezentanţii firmei, în prezenţa poliţiei. 

Căutările celor doi fraţi au început de luni dimineaţa când au fost constituite două echipe de căutare de la Victoria şi Sâmbăta de Sus, formate din salvamontişti şi jandarmi montani care au plecat pe trasee diferite. Au înnoptat în munţi, iar marţi căutările au fost reluate, a mai spus Ciprian Pais. AGERPRES

×