x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Doi morți și doi răniți într-un accident pe DN1

Doi morți și doi răniți într-un accident pe DN1

28 Dec 2018   •   14:36
Doi morți și doi răniți într-un accident pe DN1

 Două persoane au murit şi alte două au fost rănite într-un accident petrecut pe DN 1, între localităţile Şercaia şi Mândra, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, Alina Ivan.

''Circulaţia pe DN1 este oprită pe ambele sensuri între localităţile Şercaia şi Mândra, din cauza accidentului. În jurul orei 13.00, un bărbat de 47 de ani, din comuna Părău, judeţul Braşov a condus un auto marca Opel dinspre Făgăraş către Braşov. La km 225+100 m a părăsit partea carosabilă, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un auto VW Transporter, condus de un bărbat în vârstă de 59 de ani, din Ghimbav. Din impact, autoturismul marca Opel a fost lovit de un alt autoturism.
În urma accidentului a rezultat decesul a două persoane şi vătămarea corporală a altor două persoane, toţi pasageri în Opel. '', potrivit sursei citate.

Conducătorii auto au fost testaţi alcool test, rezultatul fiind negativ, a menţionat sursa citată.

Circulaţia va fi deviată pe o altă rută până la finalizarea cercetărilor.

La faţa locului s-au deplasat trei echipaje SMURD, o autospecială cu apă şi spumă şi un echipaj de descarcerare, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja. AGERPRES

×
Subiecte în articol: dn1 accident