x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Două case incendiate în județul Suceava. La stingerea flăcărilor a participat și un preot

Două case incendiate în județul Suceava. La stingerea flăcărilor a participat și un preot

20 Feb 2021   •   16:01
Două case incendiate în județul Suceava. La stingerea flăcărilor a participat și un preot

Două case au fost incendiate sâmbătă în comuna Cornu Luncii din județul Suceava. La stingerea flăcărilor a participat și un preot.

În urma incendiului, la una dintre case au ars bunurile de la parter (mobilier, textile și alte bunuri casnice) și s-au degradat pereții.

La cea de-a doua locuință, aflată la aproximativ 50 de metri distanță de prima, au ars acoperișul și bunurile din interior.

„Din primele cercetări, cauza probabilă, pentru ambele misiuni, este folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul”, au transmis reprezentanții ISU Suceava.

La stingerea flăcărilor a participat și părintele Gabriel-Puiu Florea, „nelipsit la incendiile din zonă”. Acesta a participat cu o autospecială pe care a cumpărat-o alături de fiii săi și alți tineri din comuna Cornu Luncii.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: suceava incendiu