x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Două cutremure sâmbătă dimineaţă, în judeţele Gorj şi Buzău

Două cutremure sâmbătă dimineaţă, în judeţele Gorj şi Buzău

18 Iun 2016   •   12:10
 Două cutremure sâmbătă dimineaţă, în judeţele Gorj şi Buzău

Un cutremur cu magnitudinea de 3 grade pe scara Richter s-a produs sâmbătă, la ora locală 10,29, în judeţul Gorj, regiunea Oltenia, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

Seismul a avut loc la o adâncime de 13 kilometri, iar oraşele cele mai apropiate de epicentru au fost Uricani (13 kilometri), Lupeni (16 kilometri), Vulcan (22 kilometri), Petroşani (28 kilometri) şi Târgu Jiu (28 kilometri).

Tot sâmbătă, la o adâncime de 127 de kilometri, s-a înregistrat un cutremur de 2,8 grade pe scara Richter în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău. Seismul s-a consemnat la ora locală 3,12, iar localităţile cele mai apropiate de locul unde acesta s-a produs au fost Râmnicu Sărat (42 kilometri), Covasna (45 kilometri), Focşani (46 kilometri), Buzău (54 kilometri) şi Mărăşeşti (58 kilometri).

În luna iunie, în România au avut loc opt cutremure, şase dintre ele cu magnitudini de peste 3 grade pe scara Richter.

În 2015, cel mai puternic seism a avut magnitudinea de 4,9 grade pe Richter şi s-a înregistrat în data de 29 martie, în judeţul Buzău.

Potrivit datelor INFP, cea mai importantă mişcare tectonică din România în ultimii ani a fost înregistrată în anul 2014, pe 22 noiembrie, când s-a produs un cutremur de 5,7 grade pe scara Richter, acesta fiind resimţit şi la Bucureşti. AGERPRES

×