x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Două mașini au căzut una peste alta într-un crater uriaș nesemnalizat în București

Două mașini au căzut una peste alta într-un crater uriaș nesemnalizat în București

25 Noi 2019   •   08:07
Două mașini au căzut una peste alta într-un crater uriaș nesemnalizat în București
Sursa foto: Facebook Ciprian Ciucu

Un crater s-a format pe o stradă din sectorul 6 al Bucureștiului. Două mașini au căzut duminică seară într-o groapă pe aleea Compozitorilor ce ar fi fost nesemnalizată, unde sunt lucrări ale RADET. Potrivit consilierului general Ciprian Ciucu, nu au fost înregistrate victime, anunță Observator.

O maşină a dispărut complet într-un crater din asfalt, iar o alta s-a oprit la jumătate.

Nu se cunosc motivele pentru care maşinile au ajuns în groapa respectivă, însă unul dintre şoferi a fost rănit uşor.

Brigada Rutieră precizează că se fac cercetări pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor evenimentului rutiere, cât şi pentru stabilirea modului de semnalizare a lucrării respective.

"Primul şofer era deja căzut, cel de-al doilea nu a văzut nimic. Cel care căzuse primul nu ieşise încă din maşină. Primul şofer a fost dus la spital cu dureri de spate (a scăpat ieftin, dacă ar fi ieşit din maşină în timp ce cel de-al doilea....) Groapă a fost săpată de RADET. Se pare că nu a fost suficient semnalizată. Fiind noapte şi ploaie...", a scris consilierul general PNL Ciprian Ciucu, pe Facebook.

Un echipaj a sosit la locul evenimentului pentru a scoate maşinile din craterul respectiv.

×