x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale DRAMA într-o maternitate din Drobeta Turnu Severin. TRIPLEŢI ABANDONAŢI DE MAMĂ

DRAMA într-o maternitate din Drobeta Turnu Severin. TRIPLEŢI ABANDONAŢI DE MAMĂ

21 Sep 2015   •   15:05
DRAMA într-o maternitate din Drobeta Turnu Severin. TRIPLEŢI ABANDONAŢI DE MAMĂ

Cele trei fetiţe venite pe lume în 29 august şi abandonate de mama lor în Maternitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin vor fi preluate de Direcţia Generală pentru Protecţia Copilului (DGPC) Mehedinţi, a declarat luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al unităţii spitaliceşti, dr. Cristian Jianu.

Potrivit sursei citate, cea care le-a dat viaţă, în vârstă de 34 de ani, a invocat faptul că mai avea acasă alte trei fete şi că, din cauza problemelor financiare, nu le mai poate avea în îngrijire şi pe acestea din urmă.

"Două dintre fetiţe, fiindcă au ajuns la 3.000 grame, trebuie externate marţi. S-a luat legătura cu autorităţile judeţului şi vor fi preluate la Centrul de plasament al Direcţiei Generale pentru Protecţia Copilului (DGPC) Mehedinţi. Ce-a de-a treia mai rămâne în incubator, are doar 2.500 grame", a precizat dr. Jianu.

El a mai arătat că este pentru prima oară în ultimii 20 de ani când în judeţul Mehedinţi s-au născut tripleţi.

Totodată Jianu a precizat că, de la începutul anului, un număr de 25 de bebeluşi au fost abandonaţi după naştere în maternitate. agerpres.ro

×