x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Ecologiștii din Mureș cer revizuirea Planului Suplimentar pentru combaterea pestei porcine

Ecologiștii din Mureș cer revizuirea Planului Suplimentar pentru combaterea pestei porcine

14 Aug 2018   •   14:45
Ecologiștii din Mureș cer revizuirea Planului Suplimentar pentru combaterea pestei porcine

Asociaţia Grupul Milvus, parte a Federaţiei Coaliţia Natura 2000, a solicitat, marţi, retragerea Ordinului Ministerului Apelor şi Pădurilor, aflat în dezbatere publică, şi a cerut revizuirea Planului Suplimentar de Măsuri pentru Combaterea Pestei Porcine Africane în România, pe motiv că implementarea acestora ar duce la un "dezastru ecologic". 

"Organizaţiile din Federaţia Coaliţiei Natura 2000 îşi exprimă maxima îngrijorare faţă de planurile Ministerului Apelor şi Pădurilor de a combate pesta porcină africană (PPA) şi dorim să atragem atenţia asupra dezastrului ecologic care ar deriva din implementarea măsurilor propuse, care vin în contradicţie cu Strategia UE cu privire la combaterea PPA, cu recomandările şi studiile ştiinţifice ale Autorităţii Europene pentru Siguranţă Alimentară, şi, nu în ultimul rând, cu Directivele Păsări şi Habitate ale CE. (...) Orice altă măsură extremă, cum ar fi recoltarea tuturor 'prădătorilor cu păr şi pene', este abuzivă şi trebuie condamnată, neavând nicio susţinere ştiinţifică, decât a intereselor anumitor grupuri organizate. Virusul PPA se transmite doar între suine, prin contact direct între indivizii bolnavi şi cei sănătoşi, respectiv prin contactul direct al mistreţilor sau porcilor sănătoşi cu părţi ale cadavrelor animalelor infestate, ţesuturi, sânge etc", a arătat Grupul Milvus, într-un comunicat de presă. 

Potrivit ecologiştilor de la Milvus, singurele animale care s-a demonstrat că reprezintă un vector şi un factor de risc pentru transmiterea virusului sunt anumite specii de căpuşe. 

În acest sens, susţin ecologiştii, rolul prădătorilor şi în special al carnivorelor mari în eradicarea PPA este unul major prin funcţia lor sanitară şi trebuie ţinut cont de el în lupta împotriva virusului. 

Din acest motiv, Grupul Milvus consideră că aprobarea Ordinului propus ar fi "o greşeală imensă şi un pas mare înapoi în eradicarea PPA, precum şi o tragedie ecologică majoră cu implicaţii pe toate planurile, inclusiv la nivel socio-economic". 

"Având în vedere cele menţionate mai sus, solicităm retragerea Ordinului Ministerului Apelor şi Pădurilor aflat în dezbatere publică, precum şi revizuirea Planului Suplimentar de Măsuri pentru Combaterea Pestei Porcine Africane în România întocmit în baza dispoziţiilor prim-ministrului Guvernului României, care prevede inclusiv măsurile din Ordin. Solicităm aplicarea măsurilor recomandate de CE prin Strategia UE cu privire la combaterea PPA", a mai arătat Grupul Milvus. AGERPRES

×