x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Escrocii au luat cu asalt Litoralul şi cer bani pe plajă, folosindu-se de imaginea unor copii grav bolnavi

Escrocii au luat cu asalt Litoralul şi cer bani pe plajă, folosindu-se de imaginea unor copii grav bolnavi

08 Aug 2017   •   20:48
Escrocii au luat cu asalt Litoralul şi cer bani pe plajă, folosindu-se de imaginea unor copii grav bolnavi

În această perioadă, litoralul e luat cu asalt nu doar de turişti, dar şi de cei dornici de căpătuială. Pe nisip, e o adevărată vânătoare de donaţii cerute în numele unor aşa-zise organizaţii care ar strânge bani pentru copii grav bolnavi.

"S-a născut cu tetrapareză spastică, necestită un transplant, pe lângă faptul că această familie este un caz social destul de grav. Doriţi să faceţi o donaţie pentru acest copil?"

Într-un limbaj corect, pe un ton potrivit şi cu un dosar voluminos în braţe. Aşa încearcă această femeie să obţină nişte bani. După întrebarea turistei, femeia încearcă să devină şi mai convingătoare. "Doamnă, este vorba de un transplant, dar nefiind cadru medical nu pot să vă dau relaţii sau detalii concrete. Este vorba de un transplant care se efectuează în Belgia, la o clinică din Bruxelles. Încercăm prin acest acest gen de activităţi să obţinem suma necesară."

Doar că această gravă afecţiune, numită şi paralizie cerebrală infantilă, nu poate fi vindecată. O spun răspicat medicii de specialitate.

Dacă vă întâlniţi cu astfel de persoane în vacanţă, poliţiştii vă recomandă să sunaţi imediat la 112 sau să vă adresaţi patrulelor de pe plajă.Sursa: Observator TV

×
Subiecte în articol: excrocherii