x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Expoziţii culturale cu papuci și bolovani

Expoziţii culturale cu papuci și bolovani

de Diana Scarlat    |    27 Ian 2016   •   12:14
Expoziţii culturale cu papuci și bolovani
Sursa foto: Victor Stroe

Scoaterea tarabei în stradă este considerată în București activitate culturală, Administrația Străzilor ajungând protector al artelor alături de ArCuB, CreArt sau AMPT, deși doar strânge chirii de la cei care vând papuci sau căciuli. Spaţiile pietonale din centrul Capitalei sunt luate cu asalt de comercianţi la fiecare sărbătoare, dar nu oricine poate închiria un stand de la Primăria Capitalei, pentru a-și vinde marfa.

În ultimii ani, amatorii de suveniruri au putut observa că se vând cam aceleaşi produse la toate târgurile organizate în Bucureşti, indiferent dacă este Crăciun, Mărţişor, Paşte sau alt prilej de a ieşi cu marfa în stradă. Aceiaşi papuci, aceleaşi mănuşi, aceleaşi căciuli şi geode, diverse roci sau podoabe sunt şi pe străzi, şi în pasajul Universităţii, şi în Gara de Nord sau în alte locuri închiriate de PMB. Pe lângă această serie de coincidenţe, care arată că aceiaşi comercianţi au pus monopol pe spaţile de desfacere, mai sunt şi activităţi ilicite, pe care controalele primăriei nu le observă. Un astfel de exemplu a fost, la sfârşitul anului trecut, expoziţia cu vânzare ilegală din Pasajul Universităţii. Asociaţia Victimelor Mineriadelor a sesizat Administraţia Străzilor şi Poliţia Locală, pe 28 decembrie 2015, în legătură cu activităţi ilegale de comercializare a unor produse, într-un spaţiu închiriat de Administraţia Străzilor pentru un „Eveniment Cultural Artistic de Crăciun”, în Pasajul Universităţii, unde este „interzisă cu desăvârşire comercializarea produselor care fac parte din expoziţie”. Evenimentul cultural se desfăşura, de fapt, sub formă de vânzare de suveniruri.

Ambele instituţii au răspuns oficial că nu s-a constatat nicio încălcare a legii, însă Jandarmeria a constatat, în urma unui control separat de cele ale PMB, că la standuri se făcea comerţ ilegal, iar vânzătorii au fost amendaţi.

Plângeri penale împotriva instituţiilor statului
Contactat telefonic, purtătorul de cuvânt al Primăriei Capitalei, Alexandru Ichim, a declarat că nu are ce explicaţii să dea în legătură cu această situaţie, în care organele de control au constatat situaţii diferite. Reprezentantul asociaţiei care a făcut sesizarea este hotărât să meargă mai departe cu acţiunea împotriva abuzurilor constatate.
„Am făcut foarte multe sesizări până acum, iar răspunsurile au fost identice. De data asta avem dovada, prin răspunsul Jandarmeriei, care a aplicat amenzi contravenţionale. Vom face plângere penală împotriva Administraţiei Străzilor şi Poliţiei Locale. Acelaşi lucru se întâmplă de mai mulţi ani, la toate evenimentele şi târgurile organizate de PMB şi vom avea aceeaşi situaţie de Mărţişor, ca în fiecare an”, spune Viorel Ene, preşedintele AVMR.

Nu am ce să comentez, în legătură cu această situaţie, dacă Poliţia Locală a constatat că nu se face comerţ, iar Jandarmeria a constatat altceva şi a dat amenzi. Alexandru Ichim, purtător de cuvânt PMB

Cei care controlează standurile cu vânzări ilegale sunt subordonaţi PMB, la fel ca şi cei care scot la închiriat spaţiile pentru diverse activităţi „culturale”.


 

×