x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Femeie găsită moartă între stabilopozi, în zona plajei "Trei papuci"

Femeie găsită moartă între stabilopozi, în zona plajei "Trei papuci"

06 Noi 2019   •   18:09
Femeie găsită moartă între stabilopozi, în zona plajei "Trei papuci"

Trupul unei femei a fost găsit miercuri după-amiază între stabilopozi, în zona plajei "Trei papuci" din municipiul Constanţa.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea", pentru scoaterea cadavrului dintre blocurile de beton au intervenit pompieri ai Detaşamentului "Slt. Fripis Marius Daniel", ajutându-se de cordeline.

Cadrele medicale de pe autospeciala Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa deplasată la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru salvarea femeii, a cărei vârstă a fost aproximată la 45 de ani, ea fiind găsită moartă.

Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, ancheta poliţiştilor în acest caz este în derulare, victima nefiind încă identificată. AGERPRES

×