x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Focar de COVID-19 la două centre din Paşcani: 39 de copii, confirmaţi pozitiv!

Focar de COVID-19 la două centre din Paşcani: 39 de copii, confirmaţi pozitiv!

24 Iun 2020   •   20:38
Focar de COVID-19 la două centre din Paşcani: 39 de copii, confirmaţi pozitiv!

Este focar de coronavirus la două centre de copii din Pașcani, unde 39 de copii au fost confirmați pozitiv. La sfârșitul săptămânii trecute au fost confirmate 16 cazuri în rândul angajaților. Copii sunt asimptomatici şi au fost separaţi de cei care nu sunt bolnavi.

Un nou focar de infectare cu noul coronavirus este în două centre de asistenţă socială ale DGASPC Iaşi.

"Sunt copii din aceleaşi centre unde au fost şi angajaţi confirmaţi. Sunt 21 într-un centru şi 18 într-un centru", a declarat, miercuri, Florin Ion, directorul DGASPC Iaşi.

Întrebat dacă aceştia au fost transferaţi la Spitalul de Boli Infecţioase, Florin Ion a explicat că situaţia este "evaluată împreună cu reprezentanţii DSP" şi că urmează să se ia o decizie.

16 angajaţi de la cele două centre au fost diagnosticați sâmbătă dimineaţă, în urma testării, iar atunci conducerea DGASPC anunţa că minorii vor fi testaţi în cursul acestei săptămâni.

"Sunt copii care nu au ieşit din luna martie din centru. Ceilalţi copii, cei care nu sunt confirmaţi, au fost separaţi, la unul dintre centre sunt trei căsuţe de tip familial, s-au separat deja copiii, iar la Centrul Sfântul Neculai s-au separat pe etaje", a explicat Florin Ion.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: focare COVID-19