x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Focuri de armă la Arad! Un interlop a fost împuşcat în stradă

Focuri de armă la Arad! Un interlop a fost împuşcat în stradă

01 Oct 2018   •   14:20
Focuri de armă la Arad! Un interlop a fost împuşcat în stradă

Un bărbat de 39 de ani, din municipiul Arad, a fost împuşcat în noaptea de duminică spre luni, pe stradă, fiind rănit în picior. 

Conform anchetatorilor, bărbatul este cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă arădeană şi a fost atacat de persoane necunoscute, în timp ce se îndrepta spre casă, atacatorii trăgând asupra sa mai multe focuri de armă în zona membrelor inferioare. Incidentul s-a petrecut la intersecţia străzii Podului cu strada Vadului, din cartierul Confecţii al municipiului Arad. 

Apropiaţi ai victimei au susţinut că atacatorii l-au aşteptat pe bărbat la intersecţia celor două străzi şi, după ce l-au împuşcat, l-ar fi deposedat de o importantă sumă de bani. 

Bărbatul era conştient în momentul în care a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, unde a primit îngrijiri medicale, în prezent fiind internat în Secţia de Chirurgie a SCJU Arad. 

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad a fost sesizat şi efectuează cercetări pentru identificarea şi depistarea persoanelor necunoscute care au săvârşit fapta, în dosar efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de omor, uz de armă letală fără drept şi deţinere arma letală fără drept. AGERPRES

×
Subiecte în articol: interlop impuscat arad