x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Fost grefier la Tribunalul Bistrița Năsăud, reținut pentru trafic de influență

Fost grefier la Tribunalul Bistrița Năsăud, reținut pentru trafic de influență

24 Feb 2017   •   14:07
Fost grefier la Tribunalul Bistrița Năsăud, reținut pentru trafic de influență

Procurorii DNA Cluj au reţinut-o pe Veronica Feher, fost grefier la Tribunalul Bistriţa Năsăud, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă în formă continuată, după ce a primit bani şi alte foloase cu promisiunea că va interveni pentru o soluţie favorabilă într-un dosar de omor. 

Ea va fi prezentată vineri Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

Potrivit unui comunicat al DNA transmis vineri Agerpres, în perioada august 2016 - 14 februarie 2017, Veronica Feher a pretins şi ulterior a primit suma de 100.000 lei şi produse alimentare de la o persoană - rudă a doi inculpaţi trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor. 

"Pentru această sumă de bani, inculpata i-a creat persoanei respective impresia că ar avea influenţă asupra magistraţilor din cadrul Tribunalului Bistriţa Năsăud, însărcinaţi cu judecarea cauzei respective, în vederea emiterii unei soluţii favorabile faţă de cei doi inculpaţi. În cursul anului 2016, Veronica Feher, procedând în aceeaşi manieră, a pretins şi primit de la o altă persoană mai multe produse alimentare", susţin procurorii. 

DNA precizează că în acest caz Veronica Feher a creat impresia că ar avea influenţă asupra unui magistrat din cadrul Judecătoriei Bistriţa, în vederea emiterii unei soluţii favorabile faţă de una dintre părţi. 

×
Subiecte în articol: grefier dna trafic de influenta