x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Halucinant! Un bărbat din Constanţa a strâns atât de multe gunoaie în locuință încât a râmas blocat în apartament

Halucinant! Un bărbat din Constanţa a strâns atât de multe gunoaie în locuință încât a râmas blocat în apartament

10 Oct 2017   •   14:29
Halucinant! Un bărbat din Constanţa a strâns atât de multe gunoaie în locuință încât a râmas blocat în apartament

Din cauza munţilor de deşeuri, omul nici măcar nu putea ieşi din casă. Abia ieri, reprezentanţii unei firme de salubrizare au reuşit să pătrundă în apartament. Şi au avut un şoc! Au găsit nu mai puţin de 200 de metri cubi de gunoi.

O groapă de gunoi. În asta s-a transformat apartamentul unui constănţean. Bărbatul obişnuia să adune în casă tot ce găsea. 

Marian Bentea, reprezentant firma salubrizare: "Când ni s-a zis de mizerie, am zis că o fi mizerie până la genunchi. Mizerie până la brâu, nu până la plafon."

Din cauza gunoaielor, omul nici măcar nu putea deschide uşa. 

Ieşit la lumină, proprietarul a avut şi o explicaţie pentru munţii de gunoaie. Ce-i drept, una năucitoare. 

Radulescu Valentin, proprietarul apartamentului: "E făcută pe fond de vrajă. A făcut vrajă, făcături, farmece. Din cauza vrăjii, că-i făcătură, te ţine pe loc.M-a zidit, m-a blocat, m-a făcut un fel de zombie."

Numai că vecinii nu i-au dat crezare. Mai ales că, în tot acest timp, au avut de suferit de pe urma firii lui strângătoare. 

"Cu spray-ul în mână, deschideam uşa, urmăream întâi la uşă, dăseam cu spray-ul şi după închideam repede să nu cumva să intre vreun carcalac", se plâng vecinii.

Peste 200 de metri cubi de gunoi au scos reprezentanţii firmei de salubritate din casa bărbatului. Adică deşeuri menajere cât se adună, de obicei, dintr-un întreg cartier rezidenţial. Observator.tv

×
Subiecte în articol: blocat de gunoi in casa