x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Hoţi de brazi, prinşi de jandarmii montani

Hoţi de brazi, prinşi de jandarmii montani

23 Noi 2015   •   14:17
Hoţi de brazi, prinşi de jandarmii montani
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Jandarmii montani au prins trei bărbaţi din comuna Răşinari care au tăiat ilegal peste 30 de brazi din Staţiunea Păltiniş, potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES.

Cei trei bărbaţi care au tăiat şi şi-au însuşit brazii vor fi cercetaţi pentru infracţiuni silvice, de organele competente.

"Bărbaţilor le-au fost întocmite documente de constatare a faptelor, care, ulterior, au fost predate organelor abilitate să continue cercetările. Fapta de natură penală se încadrează în prevederile Legii nr 46/2008 - Codul silvic, art 107(...)Pentru săvârşirea acestor fapte, persoanele care le comit sunt susceptibile de a fi pedepsite cu închisoare de la 6 luni la 7 ani, în funcţie de valoarea prejudiciului produs, care se calculează raportat la preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data comiterii faptei", se arată în comunicat.

Postul de Jandarmi Montani din Păltiniş a fost înfiinţat în 2005.

×
Subiecte în articol: hoti de brazi brazi