x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Deva: Două acoperişuri de bloc au fost luate pe sus de o vijelie iar orașul s-a inundat

Deva: Două acoperişuri de bloc au fost luate pe sus de o vijelie iar orașul s-a inundat

17 Aug 2017   •   20:46
Deva: Două acoperişuri de bloc au fost luate pe sus de o vijelie iar orașul s-a inundat

Două acoperişuri de bloc din municipiul Deva au fost luate pe sus şi mai mulţi copaci au fost doborâţi la pământ, joi seara, în urma unei vijelii însoţită de o ploaie torenţială care s-a abătut peste oraş, potrivit primelor date ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara. 

Două autoturisme au fost avariate, acestea fiind primele pagube colaterale consemnate imediat după trecerea furtunii, pe lângă faptul că imobilele au rămas fără acoperişurile din tablă. 

"În urma fenomenelor meteo periculoase caracterizate de ploi însemnate şi vijelii, două acoperişuri de bloc, situate pe străzile Cioclovina şi 1 Mai, au fost dislocate de vânt. Elementele din structura acoperişurilor au rănit oameni", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Anemona Doda. 

Pompierii militari din Deva intervin la faţa locului cu motofierăstraie pentru degajarea resturilor rezultate în urma furtunii. AGERPRES

×