x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Iași: Experiențe fabuloase și demonstrații de robotică la Noaptea de ştiinţă

Iași: Experiențe fabuloase și demonstrații de robotică la Noaptea de ştiinţă

29 Sep 2017   •   11:00
Iași: Experiențe fabuloase și demonstrații de robotică la Noaptea de ştiinţă

Noaptea de ştiinţă", eveniment la care cetăţenii vor putea vedea zeci de experimente spectaculoase, dar şi demonstraţii live de inginerie robotică, se va desfăşura vineri la Iaşi, au informat organizatorii. 

Lect. dr. Cătălin Agheorghiesei, de la Facultatea de Fizică a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, a declarat că a cincea ediţie a "Nopţii de ştiinţă", ce se va desfăşura pe Esplanada Palas, ieşenii, şi nu numai, vor putea înţelege fenomenele ştiinţifice cu ajutorul profesorilor, cercetătorilor şi studenţilor.

"Evenimentul de ştiinţă, organizat în fiecare an la sfârşitul lunii septembrie, a devenit deja o tradiţie pentru ieşenii care vor să îşi dea întâlnire cu partea frumoasă, amuzantă şi misterioasă a ştiinţei. Activităţile se vor adresa mai multor categorii de vârstă - de la colorat de planete şi stele pentru cei mai mici, până la demonstraţii sofisticate ale conceptelor ştiinţifice pentru elevi din ani mai mari şi adulţi. Astfel de ieşiri ale cercetătorilor şi ale ştiinţei din zona campusului universitar, în mijlocul publicului, sunt esenţiale atât pentru universitari, cât şi pentru ieşeni. De multe ori, în mijlocul formulelor şi cursurilor, uităm că ştiinţa este ceva fascinant, care are capacitatea să stârnească mirarea şi bucuria de a descoperi. Profesorii şi studenţii universităţii îşi propun să îi reîmprietenească atât pe adulţi, cât şi pe cei mai tineri, cu ştiinţa din afara manualului", a afirmat Agheorghiesei, organizatorul evenimentului.

Conform acestuia, totodată vor putea fi vizitate standuri cu specific din mai multe domenii alte ştiinţei, precum chimie, biologie, geografie şi geologie, mecanică, optică, mecanică, robotică, electromagnetism. Cei prezenţi la eveniment vor putea înţelege şi fenomenele ştiinţifice deoarece fiecare experiment va fi prezentat de profesori şi studenţi specializaţi în domeniu. AGERPRES

×
Subiecte în articol: noaptea de stiinta