x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Iași: Minor prins în trafic beat fără permis

Iași: Minor prins în trafic beat fără permis

24 Aug 2017   •   16:36
Iași: Minor prins în trafic beat fără permis

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat în trafic un minor conducând un autoturism fără a deţine permis de conducere, potrivit unui comunicat remis joi de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi.

În timpul unui control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi a oprit în trafic pentru control, pe raza localităţii de frontieră Fundu Herţii, judeţul Botoşani, un autoturism marca Opel, înmatriculat în România.

"Cu ocazia efectuării controlului, conducătorul auto nu a putut prezenta permisul de conducere, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au stabilit că acesta nu a obţinut niciodată dreptul de a conduce şi ar fi împlinit vârsta de 18 ani peste două zile", se precizează în comunicatul de presă.

Deoarece pe timpul controlului de frontieră, poliţiştii de frontieră au observat că tânărul emana halenă alcoolică, au solicitat prezenţa la faţa locului a unui echipaj din cadrul Poliţiei Rutiere Dorohoi.

"În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere", se menţionează în comunicatul de presă. AGERPRES

×
Subiecte în articol: minor beat in trafic