x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu de proporţii la o hală industrială din Arad

Incendiu de proporţii la o hală industrială din Arad

15 Noi 2016   •   16:13
Incendiu de proporţii la o hală industrială din Arad

Un incendiu a izbucnit la o hală de producție din Arad, în urma căruia cinci sute de metri pătrați de acopriș s-au prăbușit iar un muncitor s-a intoxicat cu fum.

Incendiul a izbucnit la instalația de încălzire cu gaz a unei hale de producție de pe strada Turdei din municipiul Arad.

Muncitorii au ieșit repede din hală, au sunat la 112 iar la fața locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri.

"S-a deplasat în primă fază un echipaj de intervenție cu cinci subofițeri cu o autospecială de capacitate mică, deoarece muncitorii au anunțat că arde o aerotermă din hală. În momentul sosirii echipajului, acesta a constatat că incendiul se manifestă violent și generalizat asupra materialelor prezente în hală, aeroterma fiind alimentată cu gaz. S-a solicitat sprijinul a încă două autospeciale: o autospecială de capacitate medie și o autospecială de capacitate mărită. Au mai venit pentru a interveni încă doi ofițeri și zece subofițeri. În momentul în care au ajuns cele trei autospeciale, s-a luat, în primă fază, măsura protecției halelor lipite și învecinate pentru a nu fi cuprinse de incendiu și s-a trecut la stingerea acestuia. Aproximativ 150 de metri pătrați de piese auto, hala fiind un depozit de piese auto, filtre și alte componente de mașini au ars în totalitate. De asemenea, acoperișul halei, o hală de circa 1000 de metri pătrați, jumătate din acoperișul halei s-a prăbușit", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, căpitan George Pleșca.

Un muncitor a suferit intoxicație cu fum.

"Pe timpul operațiunilor de intervenție, a fost găsită și o persoană intoxicată cu fum. S-a făcut evacuarea acesteia și s-a cerut sprijinul Serviciului Județean de Ambulanță Arad pentru a i se acorda primul ajutor", a adăugat căpitan George Pleșca.

Fumul dens a fost văzut de la marginea municipiului Arad.

×