x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale UPDATE. Incendiu de proporții la Târgu Mureș. Un bloc a luat foc. 36 de locatari evacuați. Două persoană rănită

UPDATE. Incendiu de proporții la Târgu Mureș. Un bloc a luat foc. 36 de locatari evacuați. Două persoană rănită

28 Dec 2019   •   13:43
UPDATE. Incendiu de proporții la Târgu Mureș. Un bloc a luat foc. 36 de locatari evacuați. Două persoană rănită

UPDATE. Două persoane au ajuns la spital, una cu arsuri şi alta cu intoxicaţie cu fum, iar 36 de persoane au fost evacuate, în urma incendiului izbucnit sâmbătă, într-un bloc de locuinţe din Târgu Mureş, a declarat prim-adjunctul inspectorului şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş, colonel Cristian Buhăianu.

Col. Buhăianu, cel care a coordonat intervenţia, a declarat că iniţial s-a anunţat că în acel bloc de locuinţe s-a produs o explozie în urma unei acumulări de gaze de la o butelie, însă ulterior nu au fost constatate urme ale unei deflagraţii.

"Am fost anunţaţi despre izbucnirea unui incendiu la un apartament dintr-un imobil cu trei etaje, la nivelul etajului II. La faţa locului s-a deplasat Garda de Intervenţie cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, cu o autoscară mecanică, o ambulanţă de terapie intensivă şi trei ambulanţe de tip B. Ulterior au fost aduse la faţa locului şi două autospeciale de transport victime multiple pentru victimele evacuate din bloc. În urma manifestării incendiului, o persoană care era situată în acel apartament a suferit arsuri la nivelul feţei şi a fost transportată de ambulanţa de terapie intensivă la SCJU Târgu Mureş. A mai fost o victimă la nivelul etajului III, cunoscută cu probleme respiratorii, care a fost transportată cu ambulanţa. Au fost evacuate 13 persoane de la etajul II şi 23 de persoane de la etajul III. La nivelul etajului II existând 11 apartamente, iar la nivelul etajului III existând 11 apartamente. Anunţul a fost cu explozie, ajunşi la faţa locului nu am constatat urmele unei deflagraţii, cercetarea este în curs de stabilire", a declarat colonel Buhăianu.

Victima cu arsuri la nivelul feţei, dar şi al membrilor este un bărbat în vârstă de 52 de ani, nevăzător, care locuia singur, el fiind transportat la UPU-SMURD al SCJU din Târgu Mureş şi urmează a fi transferat la un centru de arşi, au informat reprezentanţii SMURD Mureş.

Cealaltă victimă este un pacient astmatic, care a suferit o inhalare uşoară de fum, au mai precizat reprezentanţii SMURD.

--------

O persoană a suferit arsuri şi alţi 36 de locatari au fost evacuaţi, sâmbătă, dintr-un bloc de locuinţe din Târgu Mureş, în urma explozii care a avut loc la etajul al doilea al imobilului.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş a anunţat că explozia s-a produs pe fondul unei acumulări de gaz, urmată de un incendiu, iar victima este conştientă şi primeşte îngrijiri medicale. (continuă)

AGERPRES

×
Subiecte în articol: incendiu