x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu devastator la un bloc de locuinţe din Sectorul 3. O femeie a murit

Incendiu devastator la un bloc de locuinţe din Sectorul 3. O femeie a murit

20 Sep 2018   •   10:04
Incendiu devastator la un bloc de locuinţe din Sectorul 3. O femeie a murit

O femeie de 79 de ani a murit într-un incendiu izbucnit joi dimineaţă la un bloc de locuinţe din strada Lucreţiu Pătrăşcanu, Sector 3, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov (ISUBIF). 

Iniţial, un bărbat şi o femeie au fost găsiţi de pompierii salvatori în stare de inconştienţă şi au fost scoşi în afara locuinţei pentru acordarea primului ajutor. 

"În scurt timp, a fost stabilizat bărbatul, în vârstă de 82 ani, transportat ulterior la Spitalul Pantelimon, dar, din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea femeii, în vârstă de 79 ani. Incendiul nu s-a extins la vecinătăţi", au precizat oficiali ai ISUBIF. 

Au acţionat pompierii Detaşamentului Morarilor cu două autospeciale de stingere, trei ambulanţe SMURD, o autoscară şi un echipaj de descarcerare. AGERPRES

×
Subiecte în articol: incendiu bloc capitală