x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu într-un bloc din cartierul Titan din Capitală. Toti locatarii au fost evacuați

Incendiu într-un bloc din cartierul Titan din Capitală. Toti locatarii au fost evacuați

09 Mar 2016   •   08:42
Incendiu într-un bloc din cartierul Titan din Capitală. Toti locatarii au fost evacuați
Sursa foto: redcarpett/Getty Images/iStockphoto
UPDATE Aproximativ 400 de persoane care locuiesc în blocul cuprins de incendiul izbucnit miercuri pe bulevardul 1 Decembrie din Capitală au fost evacuate şi un număr de 202 garsoniere au fost afectate, în urma operaţiunilor de stingere, a anunţat Adrian Marin, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti.

El a spus că este vorba despre 168 de garsoniere situate la cele patru etaje ale blocului şi alte 34 aflate la mansardă.

În urma incendiului au mai fost transportate la spital alte două persoane intoxicate cu fum - un bărbat de 56 ani, la Spitalul Floreasca, şi un pacient surdomut la Spitalul "Sf. Ioan".


UPDATE 
Trei persoane au necesitat îngrijiri medicale, în urma incendiului izbucnit miercuri dimineaţă în cartierul Titan din Capitală, a anunţat Adrian Marin, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti.

Un bărbat a suferit un atac de panică şi a primit sprijinul medicilor SMURD, la faţa locului, iar două femei au fost transportate la spital, fiind intoxicate cu fum.

O femeie în vârstă de 25 ani, după ce a primit primul ajutor, a fost transportată la Spitalul Pantelimon, iar o alta de 30 ani a fost dusă la Spitalul "Al. Obregia".

STIRE initiala Un incendiu puternic a izbucnit, miercuri, la mansarda unui bloc cu patru etaje din Bulevardul 1 Decembrie din Capitală, la faţa locului aflându-se 12 echipaje de pompieri, patru autoscări, opt autospeciale de stingere şi echipaje medicale de prim ajutor.

Locatarii din imobil au fost evacuaţi. Adrian Marin, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, a declarat că nu au fost înregistrate victime. El a adăugat că un bărbat a suferit un atac de panică având nevoie de îngriji medicale, dar starea lui este stabilă.

"Focul se manifestă într-un apartament la mansardă, cu posibilitate de extindere la un alt apartament. Incendiul se manifestă generalizat pe întreaga suprafaţă a mansardei, pe o suprafaţă de circa 1.000 metri pătraţi", a precizat Adrian Marin.

El a punctat că echipajele de pompieri întâmpină dificultăţi, pentru că incendiul se manifestă sub acoperişul din tablă, o zonă greu accesibilă şi cu degajări foarte mari de fum.

Potrivit lui Marin, incendiul s-a propagat cu repeziciune, urmare a cantităţii mari de materiale inflamabile (lemn, polistiren) şi a necompartimentării mansardei cu pereţi care să opună rezistenţă la foc.

Blocul are aproximativ 30 de apartamente şi a fost mansardat în urmă cu doi ani şi anvelopat. Iniţial a fost un bloc pentru nefamilişti. Un incendiu asemănător a mai avut loc în zonă în luna august a anului trecut când un incendiu puternic a izbucnit la mansarda unui alt bloc de locuinţe.

Agerpres

×
Subiecte în articol: incendiu