x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu la Harghita. Trei persoane au suferit arsuri grave. Una dintre victime era imobilizată la pat

Incendiu la Harghita. Trei persoane au suferit arsuri grave. Una dintre victime era imobilizată la pat

25 Dec 2019   •   15:10
Incendiu la Harghita. Trei persoane au suferit arsuri grave. Una dintre victime era imobilizată la pat

Trei persoane, între care una imobilizată la pat, cu ambele picioare amputate, au suferit arsuri în urma unui incendiu care a avut loc în locuinţa lor din municipiul Miercurea Ciuc. Victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, incendiul s-a produs la o casă de locuit, pompierii militari reuşind să localizeze focul care s-a manifestat pe o suprafaţă de circa 30 de metri pătraţi.
"Există trei victime care au suferit arsuri. Se pare că două dintre acestea au suferit arsuri în momentul în care au evacuat din casă prima victimă, care era imobilizată la pat având amputate ambele picioare", a informat ISU Harghita.

Pentru stingerea incendiului au intervenit trei echipaje de pompieri militari de la Detaşamentul Miercurea Ciuc, iar primul ajutor a fost acordat victimelor de echipaje ale SMURD şi Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: incendiu