x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu la o grădiniţă din Sibiu, 20 de copii evacuaţi

Incendiu la o grădiniţă din Sibiu, 20 de copii evacuaţi

15 Noi 2018   •   14:04
Incendiu la o grădiniţă din Sibiu, 20 de copii evacuaţi

Stare de alertă în Sibiu, în urma izbucnirii unui incendiu la subsolul unei grădiniţe particulară. Pompierii au intervenit de urgenţă şi au evacuat 20 dintre cei 52 de copii aflaţi în clădire. Potrivit autorităţilor, focul a fost stins rapid şi nu există victim şi nici un copil nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
"Incendiul a fost lichidat în scurt timp de către pompieri. Au fost evacuaţi 20 de copii dintr-un număr de 52 de copii. Restul nu au fost în pericol, nefiind necesară evacuarea", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Cristina Criveanu.
Pompierii au stins rapid incendiul, cu ajutorul a două autospeciale cu spumă şi apă. Focul a început la subsolul clădirii aflate pe strada Avrig, în care se află şi grădiniţa.

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: incendiu gradinita