x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu puternic în București. Patru case au fost cuprinse de flăcări

Incendiu puternic în București. Patru case au fost cuprinse de flăcări

15 Noi 2016   •   22:16
Incendiu puternic în București. Patru case au fost cuprinse de flăcări
Sursa foto: ISU

Un puternic incendiu a izbucnit marţi seara pe Strada Romeo Popescu din Sectorul 1, în cartierul Bucureştii Noi din Capitală, patru imobile fiind afectate, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Adrian Marin.

Incendiul s-a întins la patru case, dintre care trei au un nivel, iar a patra are parter şi un etaj. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Adrian Marin a precizat că, până în acest moment, nu au fost semnalate victime, iar focul a fost lichidat.

×
Subiecte în articol: incendiu