x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incredibil! O şcoală din Neamţ funcţionează doar cu trei copii

Incredibil! O şcoală din Neamţ funcţionează doar cu trei copii

11 Sep 2018   •   14:28
Incredibil! O şcoală din Neamţ funcţionează doar cu trei copii
Sursa foto: NADEJDA ROSCOVANU

Şcoala din Izvorul Alb, sat al oraşului Bicaz, şi-a deschis porţile, anul acesta, doar pentru trei elevi, dintre care unul este în clasa pregătitoare, iar ceilalţi doi sunt în clasa a IV-a. 

Primarul oraşului Bicaz, Nicolae Sălăgean, a declarat că naveta celor trei copii ar fi imposibilă la o şcoală din oraş, având în vedere vârsta acestora, distanţa, dar şi condiţiile unicului drum de acces. 

"Avem doi copilaşi la ciclul primar, sunt în clasa a IV-a, şi un copil în grupa pregătitoare. Ei sunt din satele Secu şi Izvorul Alb, sate aflate la 16 respectiv 20 de kilometri de oraşul Bicaz. Legătura de acolo cu oraşul se face pe un drum forestier, prin pădure, iar drumul judeţean 155F, care era o cale de legătură cu oraşul Bicaz, este închis circulaţiei de la cabana Izvorul Muntelui până la Durău şi este în starea care este" a precizat Sălăgean. 

El a adăugat că, în anul 2011, şcoala a fost închisă, dar a fost redeschisă în 2012, iniţial la Secu, acolo unde erau şase elevi în ciclul primar. 

"Atunci a fost desemnată învăţătoarea actuala. Însă în urmă cu trei ani a apărut un fenomen de alunecare de teren la Secu şi clădirea nu a mai putut fi utilizată, aşa că am transferat copiii la şcoala din Izvorul Alb care este într-o stare foarte bună. Fiind şi copii din Secu, sat aflat la 6 kilometri de Izvorul Ab, trebuia să găsim soluţii pentru transport. Am găsit înţelegere la doamna învăţătoare, plătindu-i acest serviciu, ca dimineaţa să preia copiii din Secu şi să îi ducă la şcoală în Izvorul Alb, iar la terminarea orelor să îi ducă acasă", a spus primarul. 

Edilul susţine că şcoala de la Izvorul Alb are lemne suficiente pentru iarnă şi a fost dotată cu un calculator pe care să înveţe cei doi copii de clasa a IV-a. 

Cât priveşte copiii de gimnazial şi liceal din satele Secu şi Izvorul Alb, aceştia sunt duşi cu microbuzul şcolar de acasă la Bicaz, unde stau la internat de duminică până vineri, iar primăria decontează jumătate din costurile de cazare şi hrană. Vinerea, aceştia sunt transportaţi înapoi acasă. 

"Pentru educaţia copiilor, niciun efort nu este prea mare", a spus Nicolae Sălăgean. 

Primarul oraşului Bicaz a adăugat că este posibil ca şcoala de la Izvorul Alb să fie deschisă şi anul viitor, chiar dacă actualii elevi vor începe şi ei să stea la internat când vor trece în clasa a V-a, având în vede că în sat au început să se mute tineri care au copii ce vor intra în clasa pregătitoare. AGERPRES

×
Subiecte în articol: scoala 3 copii neamţ