x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incredibil! Patru copii cu vârste între 13 şi 15 ani au tâlhărit un bătrân de 85 de ani, în Botoșani

Incredibil! Patru copii cu vârste între 13 şi 15 ani au tâlhărit un bătrân de 85 de ani, în Botoșani

16 Noi 2018   •   13:45
Incredibil! Patru copii cu vârste între 13 şi 15 ani au tâlhărit un bătrân de 85 de ani, în Botoșani

Patru copii cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani sunt anchetaţi de poliţişti după ce, în urma unei înţelegeri prealabile, ar fi intrat în casa unui bătrân şi l-ar fi bătut pentru a-i fura banii, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Maria Carp.

Potrivit sursei citate, cei patru minori, printre care şi două fete, au pătruns în noaptea de marţi spre miercuri în locuinţa unui bărbat de 85 de ani, rudă a unuia dintre ei, şi, prin folosirea unor acte de violenţă, i-au sustras suma de 530 de lei.

"Faţă de doi dintre aceştia, o fată şi un băiat, ambii în vârstă de 15 ani, a fost luată măsura internării în Centrul de Sănătate Mintală Pediatrie Botoşani. Pe numele tânărului de 17 ani a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru o perioadă de 24 de ore în arestul IPJ Botoşani, urmând ca în cursul zilei de astăzi (vineri - n.r.) să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă", a precizat Maria Carp.

Cei patru copii sunt anchetaţi penal pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată. AGERPRES

×
Subiecte în articol: copii hoti botosani