x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Instalaţii noi de taxare, la metrou

Instalaţii noi de taxare, la metrou

11 Mai 2015   •   14:11
Instalaţii noi de taxare, la metrou

Metrorex vrea să contracteze lucrări de modernizare a instalaţiilor de control al accesului la metrou, contractul având o valoare estimată de 186 milioane lei (42 milioane euro), inclusiv TVA.

Proiectul prevede demontarea instalaţiilor de taxe care echipează în prezent staţiile de metrou şi dotarea cu instalaţii moderne de taxare automată, iar soluţia tehnologică propusă este cardul contactless, care va funcţiona temporar împreună cu cardul magnetic actual, potrivit ANTENA 3..

Contractul vizează modernizarea instalaţiilor pentru un număr total de 41 de staţii de pe M1, M2 şi M3.

Magistrala 1 (M1)
Pantelimon - Republica - Dristor 2

Magistrala 2 (M2)
Berceni - Pipera

Magistrala 3 (M3)
Anghel Saligny  - Preciziei


Achiziţia va fi finanţată cu fonduri europene şi bani de la buget, termenul pentru finalizarea acordului fiind de 260 de zile de la data atribuirii, iar acordul va fi atribuit prin licitaţie deschisă, pentru preţul cel mai scăzut. Ofertele pot fi depuse până la data de 23 iunie 2015.

Sistemul automat de taxare la metrou a fost pus în funcţiune în anul 1995, când s-a renunţat la plata directă a călătoriei cu monezi şi au fost introduse cartelele magnetice.

×
Subiecte în articol: metrou metrorex instalaţii taxare control