x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Întârzieri de sute de minute la sosirile şi plecările din Gara de Nord,cauzate de lucrările efectuate de furnizorul local de energie

Întârzieri de sute de minute la sosirile şi plecările din Gara de Nord,cauzate de lucrările efectuate de furnizorul local de energie

07 Sep 2017   •   09:22
Întârzieri de sute de minute la sosirile şi plecările din Gara de Nord,cauzate de lucrările efectuate de furnizorul local de energie
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Trenurile de călători care tranzitează staţiile Bucureşti Nord, Bucureşti Basarab, Chitila, Buftea, Periş, Crivina, Brazi şi Ploieşti înregistrează întârzieri la sosire şi la plecare din staţii, din cauza unor lucrări desfăşurate de furnizorul local de energie electrică, informează, joi, CFR SA.

"Echipele feroviare intervin la această oră pe segmentul de cale ferată Chitila-Buftea-Periş pentru remedierea unui deranjament tehnic semnalat la sistemul de alimentare cu energie electrică a instalaţiilor de semnalizare şi de siguranţă a traficului. Deranjamentul a fost produs din cauza unor lucrări desfăşurate de furnizorul de energie electrică local", menţionează compania, într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, circulaţia trenurilor se desfăşoară în cursul dimineţii în condiţii speciale, de tip cale liberă, până la finalizarea lucrărilor de repunere în funcţie a sistemului de semnalizare şi de siguranţă a traficului a traficului.

"Trenurile de călători care tranzitează staţiile Bucureşti Nord, Bucureşti Basarab, Chitila, Buftea, Periş, Crivina, Brazi şi Ploieşti vor înregistra întârzieri la sosire şi la plecare din staţii, deoarece pe toată perioada intervenţiei se diminuează capacitatea secţiilor de circulaţie şi se prelungesc timpii de mers", se mai spune în comunicat.

În aceste condiţii, trenul IR 1924 care soseşte de la Arad are 180 de minute întârziere, trenul IR 12401 de la Chişinău a înregistrat întârzieri de 165 de minute, trenul R 7032 de la Urziceni are 180 de minute de întârziere, trenul IR 12668 de la Iaşi are acumulate întârzieri de 180 de minute, trenul IR 10642 de la Cluj Napoca are 150 de minute de întârziere.

Câte 120 de minute de întârziere la sosirea în Gara de Nord consemnează trenurile IR 1550 de la Ploieşti Sud, IR 1630 şi R 3002 de la Braşov, iar trenul IR 12552 de la Ploieşti Sud a acumulat 75 de minute de întârziere.

La plecări, trenul IR 1924 trebuia să pornească spre Mangalia la ora 6:20 (170 de minute de întârziere), iar IR 7033 spre Urziceni la ora 07:37 (120 de minute). Întârzieri înregistrează şi trenurile IR 1932 (Mangalia), IR 18061 (Ploieşti Sud) şi R 14031 (Braşov), de câte 70 de minute şi, respectiv, 60 de minute.
www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: tren întarzieri