x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Intervenţie de urgenţă! Explozie la un bloc de locuinţe din Piatra-Neamţ

Intervenţie de urgenţă! Explozie la un bloc de locuinţe din Piatra-Neamţ

31 Oct 2018   •   14:27
Intervenţie de urgenţă! Explozie la un bloc de locuinţe din Piatra-Neamţ

O explozie urmată de un incendiu s-a produs, miercuri, la un bloc de locuinţe din municipiul Piatra-Neamţ, la etajul al treilea, potrivit informaţiilor furnizate de dispeceratul ISU Neamţ. 

"Informaţiile iniţiale se referă la o explozie într-un bloc de locuinţe urmată de incendiu şi că ar fi persoane surprinse şi la etajele superioare", a precizat sursa citată. 

Potrivit ISU Neamţ, trei victime au fost transportate cu ambulanţele la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ. 

Martorii susţin că ar fi cel puţin o femeie decedată. De asemenea, locatari de la etajul patru au ieşit pe balcon şi ţin prosoape la nas pentru a nu inhala fumul. 

Blocul în care a avut loc deflagraţia se află pe strada Dimitrie Leonida, la faţa locului fiind trimise mai multe toate echipajele de la ISU Neamţ, dar şi de la Poliţie. AGERPRES

×
Subiecte în articol: explozie bloc locuinte piatra neamţ