x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale IPJ Mureş a găsit 3000 de litri de motorină în urma percheziţiilor angajaţilor CFR

IPJ Mureş a găsit 3000 de litri de motorină în urma percheziţiilor angajaţilor CFR

12 Noi 2016   •   17:48
IPJ Mureş a găsit 3000 de litri de motorină în urma percheziţiilor angajaţilor CFR
Sursa foto: wikimedia

Peste 3.000 de litri de motorină, ulei de motor, dispozitive de sustragere a combustibilului, alcool etilic, arme neletale şi 10.000 de lei au fost ridicaţi de poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, în urma celor 54 de percheziţii efectuate, sâmbătă dimineaţă, la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de furt şi furt calificat. 

Peste 60 de persoane au fost conduse la audieri, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş şi din cercetări a reieşit că, în perioada 2015-2016, persoanele vizate ar fi sustras cantităţi mari de combustibil, în mod repetat, prin diferite dispozitive artizanale aplicate pe motorul locomotivelor pe care îşi desfăşurau activitatea. O parte din combustibilul sustras era folosit în scop personal, iar o parte era comercializat sub preţul pieţei, conform unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis sâmbătă de Agerpres

La acţiune au participat peste 125 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi Gruparea Mobilă de Jandarmi "Regele Ferdinand I". 

Cercetările continuă pentru săvârşirea infracţiunilor de furt, furt calificat şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mureş. 

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş şi Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliţiei Române au efectuat, sâmbătă, percheziţii la sediul CFR Târgu Mureş şi la locuinţele a 53 de persoane, într-un dosar de furt şi furt calificat, vizând sustragerea unor cantităţi însemnate de motorină.

Pe aceeaşi temă:

Angajaţi CFR Târgu Mureş, acuzaţi de furt calificat de motorină

 

×