x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Jaf la primăria Ţibana, din Iaşi! Hoţii au furat un seif plin cu bani

Jaf la primăria Ţibana, din Iaşi! Hoţii au furat un seif plin cu bani

14 Ian 2019   •   14:48
Jaf la primăria Ţibana, din Iaşi! Hoţii au furat un seif plin cu bani

Poliţiştii ieşeni au demarat o anchetă după ce persoane necunoscute au intrat în sediul primăriei comunei Ţibana, au intrat în camera în care se afla caseria, unde au spart un seif şi au plecat cu un altul. 

Purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Ioana Buştiuc, a declarat luni că prejudiciu total se ridică la aproximativ 160.000 de lei. 

"Am fost sesizaţi de primarul comunei Ţibana că în noaptea de 11 ianuarie persoane necunoscute au pătruns în sediul primăriei, de unde au sustras un seif şi o sumă de bani dintr-un altul. Acest fapt a adus un prejudiciu total de aproximativ 160.000 de lei. S-a întocmit dosar penal pentru furt calificat. Se continuă cercetările pentru identificarea autorilor, recuperarea prejudiciului şi luarea măsurilor penale", a declarat, pentru AGERPRES, Ioana Buştiuc. 

Potrivit sursei citate, anchetatorii au ridicat şi imaginile camerelor de supraveghere, în vederea identificării făptuitorilor. 

Surse din rândul anchetatorilor susţin că în imaginile surprinse se văd trei persoane care intră, prin efracţie, pe o fereastră a primăriei Ţibana. În timpul jafului, aceştia, care purtau cagule şi mănuşi, au spart lacătul unui seif şi au luat banii din el. Înainte de a ieşi pe uşă, cele trei persoane au luat şi cel de-al doilea seif.

×