x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Jaf la sediul CAR din localitatea Zăneşti

Jaf la sediul CAR din localitatea Zăneşti

19 Iul 2018   •   12:22
Jaf la sediul CAR din localitatea Zăneşti

Poliţiştii nemţeni investighează un jaf care s-a petrecut, în noaptea de miercuri spre joi, la sediul Casei de Ajutor Reciproc (CAR) din localitatea Zăneşti, aflată la circa 20 de kilometri de Piatra-Neamţ. 

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ, Georgiana Moşu, a declarat, că spargerea a fost descoperită joi dimineaţă, atunci când angajaţii au ajuns la serviciu. 

"Echipa de criminalişti de la IPJ Neamţ a constatat că autorii jafului au intrat pe geamul sediului, după ce au demontat grilajul de fier. Se pare că a fost furată şi o sumă de bani, dar deocamdată nu există mai multe detalii", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. 

Potrivit unor surse din cadrul anchetei, hoţii au tăiat cu un flex mânerul de deschidere al seifului şi au plecat cu banii găsiţi acolo. 

Totodată, autorii au luat şi calculatorul în care erau stocate imaginile de pe camerele de supraveghere a sediului CAR. 

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili exact cum s-a produs jaful şi cine sunt autorii faptei. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Jaf sediul CAR Zăneşti