x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Mai multe proiectile explozive, descoperite într-o pădure din Vrancea

Mai multe proiectile explozive, descoperite într-o pădure din Vrancea

15 Feb 2019   •   14:01
Mai multe proiectile explozive, descoperite într-o pădure din Vrancea

Mai multe proiectile explozive au fost descoperite, joi, în pădurea din satul Voetin, judeţul Vrancea, după ce doi cetăţeni care traversau pădurea au observat câteva obiecte metalice ce păreau a fi muniţie de război şi au alertat autorităţile, a informat, vineri, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.

"În data de 14 februarie, doi cetăţeni au semnalat, prin apel la numărul unic de urgenţă 112, descoperirea, în pădurea din satul Voetin, comuna Sihlea, a unor obiecte metalice care păreau a fi muniţie de război. La faţa locului s-a deplasat echipa pirotehnică din cadrul ISU Vrancea care, după cercetarea şi verificarea teritoriului au descoperit două proiectile explozive calibru 85 mm, un proiectil perforant calibru 85 mm, un proiectil exploziv calibru 47 mm şi un proiectil perforant calibru 47 mm. Muniţia a fost preluată şi transportată în condiţii de siguranţă la depozitul special amenajat, în vederea distrugerii", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, plutonier Cristina Pârvu.

Zona aferentă pădurii Voetin a fost teatru de operaţiuni atât în Primul Război Mondial, cât şi în Al Doilea Război Mondial, fapt pentru care descoperirea unor elemente de muniţie din acea perioadă este frecventă.

În luna septembrie a anului trecut, doi cetăţeni care traversau pădurea au observat câteva obiecte semi-îngropate şi au alertat autorităţile. Echipa pirotehnică a dezgropat atunci două proiectile explozive calibru 85 mm, un proiectil exploziv calibru 47 mm, 10 proiectile explozive calibru 37 mm şi două proiectile explozive calibru 20 mm. AGERPRES

×
Subiecte în articol: proiectile explozive vrancea