x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Mai mulți răniți, după ce o mașină a intrat într-un cap de pod

Mai mulți răniți, după ce o mașină a intrat într-un cap de pod

04 Aug 2018   •   17:06
Mai mulți răniți, după ce o mașină a intrat într-un cap de pod

O maşină în care se aflau cinci persoane s-a izbit de un cap de pod în localitatea Scânteia, un echipaj al ISU Iaşi fiind nevoit să intervină pentru descarcerarea şoferului. 

Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi, a declarat că la faţa locului se intervine şi cu două motociclete SMURD cu paramedici, o autospecială cu apă şi spumă, un echipaj de prim ajutor şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. 

Potrivit anchetatorilor, accidentul a fost provocat de şoferul unui autoturism, care s-a angajat în depăşirea unei alte maşini ce semnaliza că are probleme din cauza unei avarii.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident iasi