x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Măsuri speciale pentru călătoria cu metroul după 15 mai

Măsuri speciale pentru călătoria cu metroul după 15 mai

05 Mai 2020   •   09:29
Măsuri speciale pentru călătoria cu metroul după 15 mai

Metroul ar putea să aibă termoscanere la intrarea în stații, anunță conducerea companiei de transport subteran. 

Astfel, cei care au o temperatură mai mare decât cea obișnuită vor fi identificați și conduși către medici.

Mariana Miclăuș, director general METROREX, spune că va apela la sprijinul jandarmeriei și poliției pentru limitarea intrărilor în metrou și supraîncărcarea stațiilor.

În plus, vor fi transmite mesaje audio cu recomandări în stații și în trenuri. 

×