x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Mesajele antisemite de pe casa memorială Elie Wiesel au fost șterse

Mesajele antisemite de pe casa memorială Elie Wiesel au fost șterse

06 Aug 2018   •   11:53
Mesajele antisemite de pe casa memorială Elie Wiesel au fost șterse
Sursa foto: Foto: axanews.ro

Pereţii exteriori ai Casei memoriale "Elie Wiesel" din municipiul Sighetu Marmaţiei, pe care au fost scrise trei mesaje antisemite, au fost refăcuţi de autorităţile locale, potrivit unui comunicat de presă al Instituţiei Prefectului Judeţul Maramureş remis, luni, AGERPRES. 

Prefectul Vasile Moldovan îşi exprimă convingerea că cei care au vandalizat casa memorială în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă vor fi identificaţi. 

"Am convingerea că instituţiile abilitate îşi vor face datoria, vor identifica persoanele şi vor aplica prevederile legislaţiei în vigoare cu privire la prevenirea şi combaterea antisemitismului (Legea nr.157/2018). Considerăm că mâzgălirea faţadei casei memoriale reprezintă doar un incident izolat, generat cel mai probabil de un derapaj comportamental. Condamnăm ferm acest gen de fapte, gesturi, acte de vandalism şi manifestările antisemite împotriva instituţiilor de cultură, lăcaşuri de cult sau comunităţii evreieşti", a spus Vasile Moldovan, potrivit comunicatului. 

Casa în care s-a născut laureatul premiului Nobel pentru Pace a devenit muzeu, în care sunt prezentate personalitatea profesorului şi scriitorului Elie Wiesel, precum şi viaţa socială şi culturală a evreilor din Maramureş. AGERPRES

×