x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Micul ghid al Mocăniţei, disponibil pe smartphone

Micul ghid al Mocăniţei, disponibil pe smartphone

07 Ian 2016   •   18:07
Micul ghid al Mocăniţei, disponibil pe smartphone
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Micul ghid al trenului cu aburi Mocăniţa, care străbate Valea Vaserului în Munţii Maramureşului, va fi disponibil pe smartphone, graţie unui proiect comun realizat de Google Culture Institute Paris şi Căile Ferate Forestiere (CFF) din Vişeu de Sus, a declarat joi, pentru AGERPRES, unul dintre administratorii CFF, Daniel Andreica.

"Aplicaţia va fi cât de curând disponibilă pe Magazin Play, iar pe 11 ianuarie 2016, prestigiosul Google Culture Institute pregăteşte lansarea mondială cu cele mai frumoase galerii de artă, muzee şi desigur vestita Mocăniţă de pe valea Vaserului. Până în prezent, institutul a generat un număr de 270 milioane de vizualizări din întregul mapamondul", a spus Daniel Andreica.

Potrivit acestuia, "Micul ghid al Mocăniţei" poate fi găsit în Magazinul Play şi chiar pe App Store de la Apple, disponibil gratuit, iar descărcarea va fi extrem de rapidă şi uşoară. Va fi nevoie de o conexiune de internet pentru a avea acces la toate informaţiile, însă acestea se vor salva în dispozitivul smartphone, deci se vor putea accesa şi mai târziu, inclusiv în locuri fără semnal sau internet.

Turiştii care vor dori să aibă informaţii complete despre trenul Mocăniţa şi Valea Vaserului vor avea posibilitatea să admire unele secţiuni în 3D.

"Proiectul nostru este format din trei galerii, însă cu timpul va cuprinde mai multe. Vor putea fi găsite informaţii despre istoricul zonei, construirea căii ferate şi o parte foarte interesantă unde vor fi detalii despre fiecare locomotivă în parte. Aşadar, atunci când vizitatorul nostru va călătorii cu Mocăniţa şi are instalată aplicaţia pe telefon, acesta are acces la mai multe informaţii despre locul unde se află şi chiar despre locomotiva cu care călătoreşte.(...). Împreună cu ochelari speciali Google Cardboard, care pot fi realizaţi chiar de fiecare dintre noi, urmând instrucţiunile de la cei de la Google, putem vizita galeria în mod 3D, chiar cu efecte de sunet", a precizat Daniel Andreica.

Lansarea galeriei Google Culture Institute din care face parte şi trenul Mocăniţa de pe valea Vaserului a început în anul 2014.

Situl turistic Valea Vaserului şi trenul Mocăniţa e una din destinaţiile preferate a turiştilor români şi străini odată ajunşi în judeţul Maramureş, anual zona fiind vizitată de peste 25.000 de turişti.

×