x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Mii de bucureșteni au urmărit spectacolul de apă și lumini "Simfonia apei"

Mii de bucureșteni au urmărit spectacolul de apă și lumini "Simfonia apei"

05 Mai 2019   •   09:58
Mii de bucureșteni au urmărit spectacolul de apă și lumini "Simfonia apei"
Sursa foto: Facebook

S-a dat startul spectacolului de apă, muzică și lumini din cadrul unei noi ediții „Simfonia Apei”, la Fântânile Urbane, din Piața Unirii. Spectacolul ajuns la cea de-a doua ediție este dedicat sportivilor români, celor care au reușit să facă performanță în domeniul sportului. Spectacolul de lumini va ține până la începutul lunii octombrie, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. 

Mii de bucureșteni au ieșit în Piața Unirii din Capitală să privească show-ul de excepție.

ANTENA 3

 

 

 

×
Subiecte în articol: simfonia apelor