x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Mii de maratonişti vor alerga duminică pe străzile din Cluj-Napoca

Mii de maratonişti vor alerga duminică pe străzile din Cluj-Napoca

13 Apr 2019   •   21:35
Mii de maratonişti vor alerga duminică pe străzile din Cluj-Napoca

Peste 7.500 de persoane s-au înscris la cea de-a IX-a ediţie a Maratonului Internaţional Cluj-Napoca, ce va avea loc duminică.

Cu această ocazie, municipalitatea a luat anumite măsuri de restricţie a circulaţiei, astfel că anumite artere, mai ales în zona centrală, vor fi închise pentru câteva ore.

Potrivit organizatorilor, la linia de start se vor afla concurenţi din 37 de ţări din întreaga lume, precum SUA, India, Japonia sau Kenya.

Competiţia se adresează şi copiilor, care se pot înscrie la cursele de 400 şi 800 de metri.

"Pe lângă cele 6 probe sportive, participanţii vor avea parte şi de muzică live. Pe trasee vor fi amplasate 13 puncte de sonorizare în care mai multe trupe şi DJ vor întreţine buna dispoziţie şi vor încuraja concurenţii", se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

Pentru desfăşurarea în bune condiţii a evenimentului, Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă restricţii de circulaţie duminică, începând cu ora 05,00.

Restricţiile de circulaţie vor fi impuse pe traseul maratonului, astfel:

* Start - Cluj Arena - Splaiul Independenţei - str. Uzinei Electrice - Aleea Stadion - str. George Coşbuc - str. Moţilor - str. Gheorghe Şincai - str. Napoca - str. Universităţii - str. M. Kogălniceanu - str. Baba Novac - str. I.C. Brătianu - str. Universităţii - B-dul Eroilor - str. Baba Novac - str. Iuliu Maniu - Piaţa Unirii - str. Napoca - str. Gh. Şincai - str. Moţilor - str. George Coşbuc - str. Cardinal I. Hossu - str. Emil Isac - str. Memorandumului - B-dul 21 Decembrie 1989 (întoarcere la Prefectură) - str. Regele Ferdinand - str. George Bariţiu - str. Cardinal Iuliu Hossu - str. George Coşbuc - Aleea Parcului Central (întoarcere Alee Parc central) - Splaiul Independenţei - pod Napoca - str. 1 Decembrie 1918 (întoarcere - str. 1 Decembrie 1918) - pod Garibaldi - Parcul Iuliu Haţieganu - Splaiul Independenţei - Cluj Arena - Sosire, cu închiderea circulaţiei rutiere, cu excepţia CTP pe B-dul 21 Decembrie 1989, str. Memorandumului, str. Moţilor şi str. Regele Ferdinand.

Deschiderea circulaţiei rutiere se va face pe tronsoane, înainte de finalul maratonului, în aşa fel încât disconfortul creat participanţilor la trafic să fie cât mai redus.

Astfel, deschiderea circulaţiei rutiere pe tronsonul str. Napoca - Piaţa Unirii - B-dul Eroilor se va face începând cu ora 13,30; pe tronsonul str. Gh. Şincai - str. Moţilor se va face începând cu ora 13,45; pe tronsonul 21 Decembrie 1989 - str. Regele Ferdinand - str. Memorandumului - începând cu ora 14,00.

De asemenea, organizatorii menţionează că parcarea de pe latura de nord a platoului Sălii Sporturilor "Horia Demian" va fi eliberată până duminică, ora 16,00. AGERPRES

×
Subiecte în articol: maraton cluj