x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Mureș - Un bloc de locuințe, evacuat după ce a fost cuprins de flăcări

Mureș - Un bloc de locuințe, evacuat după ce a fost cuprins de flăcări

09 Iun 2017   •   14:29
Mureș - Un bloc de locuințe, evacuat după ce a fost cuprins de flăcări

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă 'Horea' al judeţului Mureş a evacuat, vineri dimineaţa, un bloc de locuinţe cu zece etaje de pe Bulevardul Pandurilor din Târgu Mureş, după ce un incendiu izbucnit într-un restaurant aflat la parter s-a transformat într-un fenomen de tip flashover, care a dus la aprinderea bruscă a întregului spaţiu. 

Purtătorul de cuvânt al ISU Mureş, căpitanul Cristian Virag, a declarat pentru AGERPRES că, potrivit specialiştilor, fenomenul de flashover este stadiul cel mai periculos al unui incendiu şi are drept consecinţă aprinderea bruscă a întregului spaţiu, pe fondul alimentării cu oxigen a încăperii în care are loc un incendiu mocnit. 

Potrivit ISU Mureş, incendiul s-a manifestat mocnit în restaurant, cauza probabilă fiind un scurtcircuit electric. 

În momentul izbucnirii incendiului, restaurantul era închis. 

×