x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Neglijență și neatenție - Un copil de numai 2 ani a intrat în comă

Neglijență și neatenție - Un copil de numai 2 ani a intrat în comă

12 Iul 2018   •   13:07
Neglijență și neatenție - Un copil de numai 2 ani a intrat în comă
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

O groapă adâncă de doi metri, plină cu apă de ploaie, din curte unei familii din comuna ieșeană Horlești, a fost la un pas de a ucide un copil de în vârstă de doi ani.

Copilul, nesupravegheat, a căzut în apa rece. Nu se știe după cât timp, băiețelul a fost găsit de tată care a început manevrele de resuscitare până în momentul în care au ajuns medicii sosiți cu ambulanța dar și un elicopter SMURD.

Cadrele medicale au găsit copilul hipotermic și în stop cardio-respirator. Băiețelul a fost preluat de echipa din elicopter iar în timpul zborului medicii au reușit reanimarea copilului dar manevrele de resuscitare au fost continuate și dus la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria“ Iaşi.

„Pacientul în vârstă de doi ani, care a ajuns în UPU din cauza unui accident la domiciliu, a fost resuscitat de către tată înainte de a ajunge echipajele medicale, iar ulterior acestea au fost preluate şi continuate de către medici, timp de 20-25 de minute. Băiatul a fost transportat la spital de către elicopterul SMURD, iar după ce a răspuns la manevrele de resuscitare a fost internat la Spitalul de Copii «Sfânta Maria», în comă postresuscitare“, a menţionat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.

Medicii spun că prognosticul este rezervat. „Copilul prezenta hipotermie atunci când a ajuns la noi. A fost internat în Terapie Intensivă, în status post-resuscitare, necesită în continuare suport vital avansat, prognosticul fiind rezervat“, a precizat dr. Tamara Roşu, medic-şef UPU de la Spitalul de Copii şi purtător de cuvânt.

Sursa: ziaruldeiasi.ro

×