x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Nicolae Robu: 55 de persoane din 500 verificate, izolate la domiciliu, nu au fost găsite acasă

Nicolae Robu: 55 de persoane din 500 verificate, izolate la domiciliu, nu au fost găsite acasă

23 Mar 2020   •   13:17
Nicolae Robu: 55 de persoane din 500 verificate, izolate la domiciliu, nu au fost găsite acasă

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, scrie pe Facebook că 55 de persoane din 500 verificate, izolate la domiciliu, nu au fost găsite acasă: „Îi lăsăm pe acești iresponsabili să se joace cu sănătatea noastră?”.

Robu scrie că duminică, 55 de persoane din circa 500 verificate la domiciliu nu au fost găsite.

„Inadmisibilă conduită”, Îi lăsăm pe acești iresponsabili să se joace cu sănătatea noastră?”, întreabă edilul.

Primarul susține că amenda pentru o asemenea faptă „extrem de gravă” este între 100-5.000 de lei, cu reducere la 50% din valoarea minimă dacă plata se face în 15zile!: „adică, amenda devine 50 de lei!!! Vi se pare normal, stimați compatrioți?!”.

„Domnule primar, vă rog să ștampilați sau să le puneți brățară electrică. Nu este posibil să pună în pericol siguranța publică. Batjocură și indolență din partea lor. Vă rog să adoptați o hotărâre de consiliu prin care cei aflați în izolare sau în carantină să fie obligați să fie ștampilați”, este un comentariu la postarea lui Robu.

O altă persoană comentează: „În primul rând, autoritățile ar trebui să marcheze locuințele unde sunt persoane în izolare pe durata celor 14 zile, cu atât mai mult în cazul celor izolați în apartamente de bloc!”.

Recent, Nicolae Robu a scris, tot pe Facebook, că ar fi utilă, pentru monitorizare, ștampilarea cu tuș pe mână a celor care trebuie să stea în izolare sau în carantină. Totodată, Robu scria că autoritățile trebuie să fie necruțătoare cu cei ce se dovedesc „iresponsabili, criminali, pur și simplu”.

„Mă refer, pe de o parte, la cei ce mint la intrarea în țară privind locul de unde vin, contactele pe care le-au avut, starea de sănătate în care sunt, etc., apoi la cei ce ajunși acasă nu respectă regimul ce le-a fost fixat, izolarea, respectiv carantina, dar și la reprezentanții autorităților ce nu-și fac datoria cu conștiinciozitate, cu rigoare desăvârșită, atât în cadrul filtrelor de la intrarea în țară, cât și în diversele localități în care ajung cei veniți. Eu cred că în monitorizarea celor ce au de stat în izolare sau carantină ar fi extrem de utilă ștampilarea vizibilă a mâinii, cu tuș care să nu poată fi îndepărtat 14 zile sau aplicarea unei brățări, în stilul celor care-ți conferă diverse servicii la festivaluri, în hoteluri, în cluburi, etc.!”, a scris edilul pe rețeaua de socilizare.

Mediafax

×
Subiecte în articol: nicolae robu