x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Nu există blocaje în sectorul 4, până la această oră

Nu există blocaje în sectorul 4, până la această oră

06 Ian 2017   •   12:13
Nu există blocaje în sectorul 4, până la această oră

În sectorul 4 se circulă în condiţii de iarnă şi nu există blocaje cauzate de ninsoare, a precizat vineri primarul Daniel Băluţă. 

"Colegii mei din Primărie sunt pe teren încă de ieri seară pentru combaterea efectelor ninsorii abundente care s-a abătut asupra Capitalei. Acţionăm în continuare cu toate utilajele şi dotările disponibile şi pot să vă confirm că în sectorul 4 se circulă în condiţii de iarnă, dar nu există blocaje cauzate de ninsoare. Din păcate, viscolul ne pune probleme, însă vă garantez că toţi angajaţii ADP Sector 4 şi REBU sunt în continuare la datorie pentru a limita efectele codului portocaliu de ninsori emis de ANM", a menţionat Băluţă, pe pagina sa de Facebook. 

La rândul său, primarul sectorului 6, Gabriel Mutu, a informat, pe Facebook, că persoanele fără adăpost sunt găzduite fără restricţii în centrele sociale pe perioada sezonului rece. Potrivit acestuia, agenţii Poliţiei Locale Sector 6 vor patrula în această perioadă pe străzi pentru a identifica persoanele fără adăpost care pot fi afectate de temperaturile scăzute, scrie Agerpres

Şi primarul sectorului 1, Dan Tudorache, le-a cerut cetăţenilor să sune la dispeceratul Poliţiei Locale Sector 1 - 021.9540 pentru orice problemă. El a precizat că acest număr funcţionează în regim non-stop. Tudorache a cerut să se semnaleze şi cazurile de cetăţeni ai sectorului 1, aflaţi singuri şi în incapacitate locomotorie, pentru ca aceştia să primească ajutorul de care au nevoie. Edilul sectorului 1 a adăugat că eventuale evenimente nesoluţionate de call-center îi pot fi semnalate şi lui pe Facebook. 

×