x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O adolescentă din Constanța a pus la cale un plan diabolic de a-și tâlhări propria soră

O adolescentă din Constanța a pus la cale un plan diabolic de a-și tâlhări propria soră

12 Feb 2019   •   11:33
O adolescentă din Constanța a pus la cale un plan diabolic de a-și tâlhări propria soră

O puştoaică din Constanța a vorbit cu niște amici și împreună au pus la cale un plan de a o tâlhări pe sora sa. Însă, ca ea să nu se prindă, tânăra în cauză s-a dat și ea drept victimă, alături de încă o fată. Însă, totul a ieșit la iveală în urma anchetei.

În urma cercetărilor în cazul comiterii unei infracțiuni de tâlhărie calificată, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța au identificat patru tineri, două fete și doi băieți, cu vârste între 15 și 21 de ani, din Constanța, bănuiți de comiterea faptei. Astfel, la data de 25 ianuarie a.c., ora 21.40, cei doi băieți au fost observați de un bărbat (martor în cauză), în vârstă de 31 de ani, din Constanța, la scurt timp de la producerea faptei, care a sesizat evenimentul prin 112. Imediat, o patrulă a Secției 2 s-a deplasat la fața locului unde a identificat doi băieți, suspectați că au participat la comiterea unei tâlhării asupra a trei fete, pe care le-ar fi deposedat de telefoanele mobile și de un portofel. Întrucât în declarațiile celor doi băieți, dar și a celor trei fete (care pozau în victime), existau foarte multe contradicții și necorelări, polițiștii constănțeni au extins cercetările pentru stabilirea cu exactitate a producerii evenimentului respectiv. Din verificări a fost stabilit faptul că între cei doi băieți și două dintre fete a existat un plan dinainte stabilit, prin care aceștia au înscenat tâlhăria asupra celei de-a treia fete, soră cu una dintre autoare, singura persoană vătămată în cauză. Cei patru autori au recunoscut faptele, prejudiciul (un telefon mobil) fiind recuperat în totalitate, iar polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie calificată (autor băiatul de 18 ani), instigare la infracțiunea de tâlhărie calificată și mărturie mincinoasă (sora persoanei vătămate, de 20 de ani) și complicitate la infracțiunea de tâlhărie calificată (băiatul de 15 ani și fata de 21 de ani).Sursa: www.replicaonline.ro

×
Subiecte în articol: talharie sora constanta