x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale O bombă de aruncător, descoperită în Cluj, de un grup de copii aflaţi la joacă

O bombă de aruncător, descoperită în Cluj, de un grup de copii aflaţi la joacă

06 Mar 2019   •   15:37
O bombă de aruncător, descoperită în Cluj, de un grup de copii aflaţi la joacă

O bombă de aruncător a fost descoperită de mai mulţi copii, în timp ce se jucau, şi care şi-au anunţat imediat părinţii.

"Echipa pirotehnică a ISU Cluj a fost solicitată să intervină, în 5 martie a.c., în două misiuni de asanare a teritoriului de muniţia rămasă neexplodată în urma conflagraţiilor mondiale. O bombă de aruncător, calibru 82 mm, a fost găsită de un grup de copii în timp ce aceştia se jucau în apropierea localităţii Sănduleşti. Evenimentul a avut loc ieri (marţi-n.r.) şi, din fericire, copiii au procedat corect anunţându-i pe părinţi, care, la rândul lor, au apelat de urgenţă echipa pirotehnică a ISU Cluj, prin numărul unic de urgenţe 112", se arată într-o informare transmisă, miercuri, de ISU Cluj.

Pirotehniştii au ridicat proiectilul în vederea transportului şi distrugerii controlate într-un poligon special şi au efectuat asanarea zonei.

De asemenea, pirotehniştii au ridicat două proiectile explozive de calibru 100 mm, găsite pe timpul lucrărilor de arare a unui teren agricol în apropierea Aleii Durgăului, din municipiul Turda.

Pentru prevenirea accidentelor în cazul descoperirii muniţiilor neexplodate, ISU recomandă apelarea la numărul unic de urgenţe 112 şi păstrarea lor exact în locul în care au fost găsite, fără să fie mişcate. AGERPRES

×
Subiecte în articol: bombă cluj copii cluj loc de joaca